O știre tare

time for healing...

Realitatea... poate deveni un coșmar pentru mine uneori. Acum parcă mai puternic decât niciodată simt cum mă încolțesc toate și orice fac, fac spre a dezamăgi așteptările fiecărui pion (pionul fiind persoană) din viața mea, pe rând. Și când am terminat o tură de dezamăgiri răspândite de propria-mi mânuță, începe a doua. Nu le răspândesc cu voia! Ci din cauza că nu am suficiente resurse să mulțumesc pe toți, dar situațiile devin de așa natură că nu mai pot mulțumi pe nimeni! Nici măcar pe mine însumi.

Și atunci ce-i de făcut? Vreau să Îl mulțumesc întâi pe Dumnezeu, să îmi eliberez sufletul și mintea de toate pentru a zidi în El, și de acolo se vor rezolva toate. Mă miră faptul că mai am luciditatea să iau o asemenea decizie! Așa că voi lua o pauză de la realitatea socială cu toate relațiile ei (mai puțin cu cei mai importanți 2 oameni din viața mea) și îmi voi vedea de relația mea cu El și de datoriile mele de studentă. (cei vizați care sunt acum excluși, să nu se supere!)

Prin simplul fapt că nu mă duce gândul la manevre distructive văd că mâna lui Dumnezeu are totul în control și cunoaște circumstanțele limită în care mă aflu, arătându-mi totodată eliberarea ce vrea să mi-o ofere.

Un Psalm (143) pe care îl simt mai relevant ca niciodată:

Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă-Ţi urechea la cererile mele! Ascultă-mă în credincioşia şi dreptatea Ta!
Nu intra la judecată cu robul Tău! Căci nici un om viu nu este fără prihană înaintea Ta.
Vrăjmaşul îmi urmăreşte sufletul, îmi calcă viaţa în picioare la pămînt: mă face să locuiesc în întunerec, ca cei ce au murit de multă vreme.
Îmi este mîhnit duhul în mine, îmi este turburată inima în lăuntrul meu.
Mi-aduc aminte de zilele de odinioară, mă gîndesc la toate lucrările Tale, cuget la lucrarea mînilor Tale.
Îmi întînd mînile spre Tine; îmi suspină sufletul după Tine, ca un pămînt uscat.
Grăbeşte de m'ascultă, Doamne! Mi se topeşte duhul: nu-mi ascunde Faţa Ta! Căci aş ajunge atunci ca cei ce se pogoară în groapă!
Fă-mă să aud disdedimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.
Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Doamne, căci la Tine caut adăpost.
Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă!
Pentru Numele Tău, Doamne, înviorează-mă; în dreptatea Ta, scoate-mi sufletul din necaz!
În bunătatea Ta, nimiceşte pe vrăjmaşii mei, şi perde pe toţi protivnicii sufletului meu, căci eu sînt robul Tău.

pesimism

Mă bate gându de o vreme sa (re)încep un blog... mă îndoiesc că l-a citit cineva pe cel care îl țineam acu' câțiva ani pe 360, dar sper să mă mai dezmorțesc și eu scriind din cele cotidiene...

Mă simt net dezavantajată. Există atâția bloggeri în momentul de față că titlul blogului meu "încă un blog în lumea netului" și-a primit numele pe drept. M-am întrebat care e personalitatea ideală a unui blogger, și tot eu mi-am răspuns: o persoană cu un oarecare intelectual și talent, cu o minte deschisă la evenimentele din jur, gata să facă observații și să formuleze o opinie cu privire la tot ce mișcă. Dar ca să fii în temă trebuie să intri în contact cu oameni sau măcar să urmărești noutățile dintr-un domeniu specializat sau așa în general ce prinde la public; dar eu încep să mă văd tot mai mult ca fiind izolată și lipsită de interes, deci blogul meu s-ar îngusta strict la introspecțiile mele  sau în cel mai fericit caz analiza asupra oamenilor pe care îi observ neobstructiv și evenimentor la care sunt doar spectator. 

Nu sună prea promițător!...